duminică, 26 decembrie 2010

ETIOLOGIA VEDERII NECLARE


            Сînd vine vorba de etiologia vederii proaste ajungem în domeniul unor controverse eu aş spune interesante, la un capăt aflîndu-se practic toată comunitatea oftalmologică convenţională şi nu numai o simplă comunitate ci o industrie întreagă de ochelari de tot felul, lentile de contact, de operaţii LASIK pentru corectarea vederii şi chiar diverse suplimente alimentare  iar pe de cealaltă se află Bates şi adepţii metodei sale. Prima tabără afirmă că majoritatea tulburărilor de vedere nu pot fi vindecate şi singurul remediu sunt ochelarii, lentilele sau mai modern - Operaţia Lasik. Celaltă tabără afirmă contrariul - că majoritatea tulburărilor de vedere (miopia, hipermetropia, astigmatismul, presbiopia ş.a.) sunt de fapt reversibile deoarece sunt doar nişte afecţiuni funcţionale şi nu organice, iar principala cauză a vederii proaste este tensiunea mintală care ia forma unei încordări a vederii, iar odată ce tensiunea mintală este eliminată vederea normală revine. Oare cine să aibă dreptate? Desigur că eu sunt adeptul metodei Bates şi simpla mea experienţă cu această metodă care s-a dovedit într-adevăr a da rezultate (vederea mea devine normală) mă înclină (şi este o înclinaţie foarte puternică, aş vrea să spun printre altele) să cred că a doua tabără are dreptate - Cum se spune, "copacul după roade se cunoaşte.". Dar făcînd abstracţie de propria mea experineţă cu metoda Bates, aş vrea să punem pe cîntar ambele puncte de vedere atît din perspectiva teoretică, cît şi din cea practică.
            Deşi sunt adeptul metodei Bates, eu am un principiu de ordin logic pe care nu îmi place să-l încalc şi anume nu-mi place să afirm ceva ca fiind absolut adevărat sau doar că ce spun eu este adevărat, dacă nu am cum să demonstrez acest lucru sau cel puţin să prezint nişte argumente credibile. Ceea ce ştiu cu siguranţă despre metoda Bates este că ea funcţionează cu adevărat, că relaxarea îmbunătăţeşte vederea, iar încordarea dimpotrivă - o înrăutăţeşte,  m-am convins pe propria piele de aceste lucruri, indiferent dacă aspectul ei teoretic ar putea să nu fie pe deplin corect. De ce anume funcţionează Metoda Bates? Asta nu pot să spun cu siguranţă... Dar să analizăm punctele de vedere ale celor două tabere.
1. Ce afirmă comunitatea oftalmologică convenţională despre miopie.
Note: *Mă refer anume la miopie şi nu mă refer la toate formele de vedere neclară deoarece cu miopia am avut experienţă directă. Dar cu toate acestea, după Bates toate formele de vedere necalră au o etilogie similară  şi anume încordarea mintală.
          * Cînd mă refer la comunitatea oftalmologică convenţională desigur că nu doresc să absolutizez, dar se pare că majoritatea medicilor sau opticienilor antrenaţi în oftalmologie  au cam aceeşi viziune vizavi de cauzalitatea şi tratamentul vederii neclare.
           Nu este necesar să ne ducem prea departe pentru a afla care este poziţia oftamologiei de astăzi faţă de această chestiune. Iată primul rezultat care l-am găsit pe Google cînd am dat să caute sintagma "cauzele miopiei" http://www.sfatulmedicului.ro/Tulburari-de-vedere/miopia_377 care este desigur un articol absolut reprezentativ. Să analizăm un pic punctele cheie a acestui articol medical dedicat cauzelor miopiei şi metodelor de tratament:
1. Miopia este cauzată de o modificare a formei globului ocular. Acesta la subiecţii normali este rotund, sferic iar la cei cu miopie este asemanator ca forma cu un ou. Din aceasta cauza lumina in loc sa focalizeze pe retina se focalizeaza in fata ei.
2. Miopia este de obicei o conditie moştenită, astfel un copil are mari şanse de a fi miop dacă unul sau ambii parinţi suferă de miopie. Miopia este produsă de activitaţile care implică folosirea pentru un timp indelungat a vederii de aproape. Cercetari recente au concluzionat ca persoanele cu profesii ce implică cititul extensiv au un grad mai mare de miopie.
3. Miopia este incurabilă, adică nu poate fi vindecată şi nici nu poate fi prevenită şi singura modalitate de tratament sunt ochelarii, lentilele de contact sau intervenţia chirurgicală.   A, şi iată ceva interesat ce mai spune acelaşi articol, citez "Deşi tratamentul nu poate opri evoluţia, este important ca această boală să fie depistată rapid; cei la care nu este diagnosticată au probleme şcolare şi de adaptare socială, pierd încrederea în sine." - Este interesant că acest articol face o legătură cauzală dintre miopie şi "problemele şcolare de adaptare socială, lipsă de încredere în sine", adică cu alte cuvinte acest articol vrea să spună că aceste probleme de ordin emoţional apar din cauza miopiei, cînd de fapt legătura cauză - efect este inversă: Mai intîi apar problemele emoţionale care şi sunt cauza principală a miopiei, şi după asta survine şi vederea neclară.
            Alt citat din acelaşi articol: 
"Deşi miopia este o afecţiune care se tratează uşor, ea nu poate fi nici prevenită şi nici nu se poate stopa evoluţia ei odată instalată. Adesea boala evoluează uneori rapid pană în ultimii ani de adolescenţă sau în jurul vîrstei de 20 de ani, cînd de obicei se stabilizează. Miopia nu se reduce odată cu avansarea în vîrstă. Diete speciale, exerciţii ale ochilor sau medicamente nu pot trata sau vindeca miopia.”
            Iată care este sentinţa sumbră şi fatalistă dată sărmanei vederi ale omului.
2.  Ce spun adepţii Metodei Bates despre miopie.........................................................................
1. Miopia este într-adevăr cauzată de modificare a globului ocular, însă această modificare nu este ireversibilă şi forma globului ocular poate să revină la forma sferică normală..
2.Miopia este o condiţie dobîndită pe parcursul vieţii şi este cauzată o tensiune/încordare mintală ce ia forma unei încordări vizuale (încordare de care persoana miopă nu este conştientă de cele mai multe ori)
3. Miopia poate fi lecuită şi prevenită prin eliminarea tensiunii mintale şi  prin tehnici de relaxare. Conceptul cheie în Metoda Bates după părerea mea este Balansarea Universală.
             Cel mai curios şi foarte important aspect în ceea ce ţine de cauzele miopiei este mecanismul adaptaţiei, adică modaliatea, sau mai bine zis mecanismul prin care ochiul se focusează la diferite distanţe.
             Bates nu era de acord cu teoria acomodării stabilită de oftalmologii convenţionali de atunci. Iată ce spune el despre asta în publicaţia sa periodică, Ediţia din Iulie 1919 a "Revistei de vedere mai bună" : 
            "Timp de circa şaptezeci de ani s-a crezut că ochiul se focusează pentru a vedea la diferite distanţe prin alterarea curburei lentilei ochiului, şi această teorie a dat naştere alteia, şi anume că erorile de refracţie se datorează unei modificări organice permanente a formei globului ocular. Pe aceste două idei se bazează întreg sistemul de tratare a erorilor de refracţie care există la ziua de azi (Observăm că de pe timpul lui Bates şi pînă la ziua de azi, cu aproape un secol în urmă nu s-a schimbat mare lucru în sfera tratamentului vederii neclare, doar că au apărut ochelari mai estetici, la modă ca şi cum şi au mai apărut lentile şi diverse intervenţii chirurgicale pentru corectarea vederii, dar concepţiile au rămas aceleaşi, nimic de principiu nu s-a schimbat)
              Experimentele şi observaţiile mele clinice au demonstrat că ambele aceste teorii sunt greşite. Ele au arătat:
1. Că lentila ochiului nu este un factor în procesul de acomodaţie;
2. Că schimbarea focusării vederii  pentru diferite distanţe este efectuată prin acţiunea muşclilor oblici : superior şi inferior, care, prin contractarea şi relaxarea lor, alterează lungimea globului ocular aşa cum lungimea camerei de filmat este alterată prin scurtare şi alungire;
3. Că erorile de refracţie sun cauzate de acţiunea anormală a acestor muşchi şi a muşchilui "recta", muşchii oblici fiind responsabili pentru miopie şi recta fiin responsabil pentru  hipermetropie, în timp ce ambii pot să combine în producerea astigmatismului;
4. Că această acţiune anormală a muşchilor extraoculari este întotdeauna cauzată de o tensiune mintală  de un anumit gen.
           Din cele spuse mai sus rezultă că toate erorile de refracţie pot fi corectate prin relaxare. Astfel, toate metodele de tratament, nu sunt decît diferite căi de a obţine relaxare. Şi pentru că este imposibil de relaxat muşchii ochilor fără a relaxa mintea - şi relaxarea minţii înseamnă relaxarea întregului corp - rezultă de asemenea că o îmbunătăţire a vederii este întotdeauna acompaniată de o anumitî îmbunătăţire a sănătăţii şi a eficienţii mintale.
           Faptul că toate erorile de refracţie sunt doar funcţionale poate fi  de cele mai multe ori demonstrat în cinci minute. Cînd o persoană cu miopie, hipermetropie, sau astigmatism, priveşte un perete alb fără să încerce să vadă (adică fără să depună un efort pentru a vedea), retinoscopul, cu o oglindă plană, la 2 metri, va indica în sclipiri sau în mai continuu că nu există eroare de refracţie. Condiţiile ar trebui să fie favorabile pentru relaxare şi doctorul tot ar trebui să fie relaxat ca şi pacientul.
           De asemenea poate fie demonstrat cu retinoscopul că persoanele cu vedere normală nu o au tot timpul. Cînd vederea unor asemenea persoane devine imperfectă la distanţă se va constata că refracţia miopică s-a produs; cînd devine imperfectă îndeaproape se va constata că s-a produs hipermetropie" Citat încheiat
           Anume teoria acomodării propuse de Bates a servit drept țintă pentru critici și sceptici a întregii sale metode. Este de menționat că unii adepți ai metodei Bates nu sunt în totalitate sau parțial de acord cu teoria acomodării lui Bates. Chiar și unele studii științifice recente au arătat că acomodarea nu poate fi produsă doar prin schimbarea formei globului ocular. Cu toate acestea Bates a documentat în Revistele sale periodice cazuri în care vederea unor pacienții reușea să se acomodeze chiar și după ce le era îndepărtat cristalinul ochiului (din cauza cataractei etc.). Deci, se pare că acomodarea se efectuează atît cu ajutorul cristalinului și mușchiului ciliar, cît și prin schimbarea formei globului ocular - fie cu ajutorul mușchilor extraoculari sau printr-un alt mecanism. În principiu mecanismul exact prin care se efectuează acomodarea ochiului la diferite distanțe nu are relevanță în practica metodei Bates. Principiile metodei Bates funcționează indiferent de aspectul teoretic al procesului de acomodare. Relaxarea, fixația centrală și iluzia balansării universale etc.  îmbunătățesc și restabilesc vederea normală. Încordarea, tensiunea mintală prelungită, efortul mintal de prisos etc. înrăutățesc vederea. Cu toate că este interesant aspectul teoretic al acomodării, acesta nu are nici o importanță în practica și eficiența metodei. Mai detaliat despre mecanismul acomodării voi relata într-o altă postare.
           Este un lucru curios faptul că unii oameni intuitiv sau din propriile observaţii stabilesc o legătură dintre factorul emoţional şi miopie - cel puţin aşa a făcut regizorul unui film pe care l-am vizionat ceva timp în urmă. Eroina principală a acestui film care la început nu părea să aibă probleme de vedere, la un anumit moment ea apare în ochelari şi anume într-o perioadă foarte stresantă şi frustrantă a vieţii ei - căsătroită, se certa cu soţul care şi avea probleme cu afacerea sa şi nu prea aduce bani acasă, avea un post de muncă cu o şefă strictă şi pe lîngă asta ea era gata să lucreze şi noaptea doar să facă nişte bani în plus, dar poate şi mai important a fost modul în care eroina a ales să reacţioneze la toate aceste evenimente şi anume cu încordare mintală. La sfîrşitul filmului, cînd problemele s-au rezolvat, ea apare deja fără ochelari mai senină la faţă fără urmă de încordare - aşa cum era la debutul filmului.. Oare de ce? Să fi citit regizorul despre metoda Bates? Dar oftalomologii de azi cum ar explica acest fenomen din film, precis ar zice "Păi desigur că autorul filmului nu este specialist în oftalomologie. De unde să ştie el că miopia este incurabilă?"