joi, 15 martie 2012

OBSERVAREA CONTRASTELOR

         Cam de mult timp nu am scris pe acest blog. Nu, nu am renunțat la metoda Bates; am fost cam ocupat cu alte lucruri pe net, deși recunosc că și lenea s-ar putea să fi jucat un rol aici. Sper ca pe viitor să reușesc să scriu mai des pe acest blog. 
         Vreau să împărtășesc despre o metodă, sau mai bine să-i spunem tehnică, legată de metoda Bates pe care am descoperit-o ceva timp în urmă și pe care o aplic de fiecare dată cînd am ocazia. Aplicarea acestei tehnici are ca efect obținerea, sau punerea în mișcare, a balansării universale, despre care am vorbit într-o altă postare de pe acest blog. Este vorba despre a observa contraste. Am observat că este destul de ușor să induci starea de balansare universală, cu alte cuvinte, "să îndrepți" ochii tăi "pe calea cea dreaptă" a vederii normale observînd alternativ diferite contraste de culori, nuanțe, sau forme.  De exemplu, te uiți la un anumit obiect din depărtare și observi două culori, de exemplu alb și negru. Desigur că o persoană cu miopie va vedea aceste culori mai mult sau mai puțin încețoșat, adică nu le va vedea clar, distinct, așa cum le-ar vedea o persoană cu vedere normală. Cu toate acestea, este posibil să vezi măcar ceva acolo. Acolo nu va fi doar negru sau alb, ci va fi o estpompare a unei culori peste cealaltă; conturirile unde culorile se delimitează vor fi șterse, neclare. Idea constă în a privi de la o culoare la alta în mod alternativ și a spune în gînd totodată: "Acum privesc negru, iar acum văd alb." Este necesar ca mutarea privirii de la o culoare la alta să fie cît mai scurtă și nu departe de linia de contur, adică linia de delimitare a acestor două culori. Nu este neapărat ca culorile să fie alb și negru; pot să fie, de exemplu, un albastru închis și un galben deschis. Important este ca să existe un oarecare contrast și o linie de delimitare destul de clară între aceste două culori. Viteza de mișcare de la o culoare la alta trebuie să fie una lentă, confortabilă, ca și cum ai face balansarea laterală, despre care am vorbit într-o altă postare. Pe măsură ce practici această activitate vizuală, începi să observi că ochii parcă întră într-un ritm de balansare, mișcare dintr-o parte în alta de la sine. 
         Avantajul acestei tehnici este faptul că accentul se pune pe o simplă observare vizuală și nu încurajează pe cel care o practică să depună efort de a vedea sau de a desluși detalii, obicei care și este problema centrală a vederii neclare. Privirea proastă încearcă să "înghită" tot cîmpul vizual dintr-o "înghițitură"; observarea de contraste are un efect opus. Tentația de a depune efort pentru a vedea este semnificativ micșorată. 
         Fișa de testare Snellen este un teren ideal pentru a practica observarea contrastelor. Dacă încă nu aveți una, puteți să o descărcați de aici:
            Eu, de exemplu, o am printată în format A2 și pusă pe peretele din bucătărie. 
Ne depărtăm la o oarecare distanță de la fișă și alegem o linie pe care o deslușim dar nu o vedem foarte bine. Să presupunem că este a treia linie de sus, unde este T O Z. Literele vor fi încețoșate, neclare. Cu toate acestea, noi știm că acolo este și alb și negru. Literele sunt negre, iar fundalul fișei este alb. Așadar, să luăm spre exemplu litera O din mijlocul acestei linii.
Dacă privim în afara literei, atunci va fi alb, dacă privim litera, atunci trebuie să fie negru, iar dacă privim golul literei, atunci trebuie să vedem alb. Important, nu încercăm să depunem vre-un oarecare efort de a desluși sau de a vedea clar litera. Orice fel de efort este nociv și trebuie evitat cu orice preț. Privim în stînga literei O, lîngă contur și atragem atenția doar la culoare albă, după asta ne mutăm privirea pe negrul literei din partea stîngă și atragem atenția doar la culoarea negră chiar spunînd în gînd sau în glas: "Acum privesc culoarea neagră," și iarăși ne mutăm privirea pe culoarea albă și spunem: "Acum văd alb" și așa mai departe. Totul se face într-un ritm confortabil, relaxant. Nu uităm să clipim ușor și să respirăm și să inspirăm pe burtă. Dacă simțim că distanța de mutare a privirii este prea mică și parcă este necesar un efort pentru a continua, atunci mărim această distanță sau alegem o linie de litere mai mari. Pe măsură ce ne jucăm cu aceste contraste și mintea și ochii încep să guste din relaxare și vedere clară, vom micșora distanța la care privirea se mută pe aceste contraste.