vineri, 4 februarie 2011

PALMING

             Palming-ul este una dintre preferatele mele din metoda Bates. Noţiunea de "palming" vine de la termenul "palm" (în  traducere din engleză însemnînd "palmă"). Palming-ul constă în acoperirea ochilor cu palmele una peste alta astfel încît să se excludă toată lumina. Bates a vorbit despre Palming în Ediţia din Ianuarie 1920 a Revistei Vedere mai Bună. Iată ce spune Bates despre palming:  
             "Una dintre cele mai eficace metode de a uşura încordarea ochilor, şi astfel de a îmbunătăţi vederea, este palmingul. Prin asta se înţelege acoperirea ochilor închişi cu palmele mîinilor în aşa o manieră încît să se excludă toată lumina, în acelaşi timp evitînd presiunea asupra globilor oculari. În acest fel majoritatea pacienţilor* reuşesc să obţină un anumit grad de relaxare, şi cînd deschid ochii că vederea lor temporar s-a îmbunătăţit. Cînd relaxarea este completă persoana vede în timpul palming-ului o culoare neagră atît de profundă încît este imposibil de memorat sau de imaginat ceva mai negru, şi o asemenea relaxare este întotdeauna urmată de vindecare completă şi permanentă a tuturor erorilor de refracţie (miopie, hipermetropie, astigmatism sau chiar presbiopie), de asemenea de o uşurare a altor anomalii. În cazuri rare persoanele reuşesc să vadă negru perfect foarte repede, chiar şi în cinci, zece sau cinsprezece minute; dar de obicei  aceasta nu poate fi făcută fără o practicare considerabilă, iar unii nu reuşesc să vadă negru perfect decît după ce au fost lecuiţi prin alte metode. Cînd cineva reuşeşte după cîteva încercări să vadă un negru aproximativ, merită să continui cu palmingul, în caz contrar altă metodă ar trebui încercată. Majoritatea pacienţilor*  le este de ajutor memoria unei anumite culori, de preferat neagră, şi astfel fiind imposibil de evocat în memorie un obiect neschimbat mai mult de cîteva secunde, de obicei ei găsesc necesar să muta conştient atenţia de la o imagine mintală la alta, sau de la o parte a acelei imagini la alta. În anumite cazuri, însă mutarea atenţiei poate să aibă loc în mod inconştient, şi obiectul negru poate să pară că este imaginat/amintit în mod continuu în întregimea sa la fel de bine."
            Cum se face Palming:
            Punem palmele una peste alta, aşa cum e arătat în imaginea de mai sus şi acoperim ochii astfel încît să excludem toată lumina sau aproape toată lumina. Ochii trebuie să fie închişi. Ca să vedem dacă toată lumina este exclusă deschidem ochii sub palme  şi le ajustăm poziţia aşa încît să fie cît mai puţină lumină care trece prin ele. Este nevoie să sprijinim coatele într-o manieră confortabilă. Cea mai comună poziţie este să ne aşezăm pe scaun cu coatele pe masă şi de dorit ca coatele să se afle aproximativ la nivelul umerilor. De aceea, dacă masa este prea joasă ca înălţime se poate de pus o pernă sau două sub coate. Altă poziţie este să ne aşezăm jos, iar coatele pe genunchi. Se poate şi culcat pe burtă şi coatele sprijinite de pat sau de podea.
            Palming-ul este presupus a fi o experienţă relaxantă, de aceea nu ne străduim prea tare să excludem toată lumina astfel încît să producem încordare în mîini ceea ce va fi contraproductiv. Pentru a fi posibil de exclus lumina mai eficient se poate de făcut palming într-o cameră întunecată. În timp ce facem palming ne gîndim la ceva plăcut, dar mai ales încercăm să vedem negru perfect aşa cum spunea Bates. De asemenea putem să ne imaginăm balansarea universală. Nu uităm să respirăm prin burtă, relaxat, ritmic.