În ultimele 3 paragrafe din acest blog am expus cate ceva despre fiecare principiu care stă la baza unei vederi normale/bune, adică despre relaxare, fixaţie centrală şi mobilitate. Aşa cum am menţionat mai înainte, acestea trei din urmă funcţionează împreună ca un tot întreg. Cu alte cuvinte, dacă mintea îţi este relaxată atunci începi să vezi un punct foarte mic cel mai bine, şi ochii se mişcă în permanenţă de la un punct la altul; dacă te uţi în permanenţă după un punct cît mai mic (adică menţii fixaţia centrală) mişcîndu-ţi ochii de la un punct la altul (mobilitate) atunci ca şi consecinţă mintea începe să se relaxeze, pentru că asta e starea ei naturală. ş.a.m.d.
Aceste trei principii pot fi ilustrate ca fiind un agrenaj (Sistem de roţi dinţate care se îmbucă una într-alta (cu scopul de a-şi transmite mişcarea)) , astfel încît dacă se mişcă o roată din acel agrenaj atunci se pun mişcare toate celelate.
Cu toate acestea, Bates nu se referea la acestea de mai sus ca fiind trei principii exclusive. Acestea poti fi deduse din scrierile sale şi din logica sa, şi apoi din propria experienţă cu metoda dată. Acestea sunt funcţiile/modurile naturale de a fi ale vederii normale, dar mijloacele prin care pot ele pot fi puse/induse în funcţiune (la persoanle cu vedere defectuoasă ) sau perfecţionate (la persoanele cu vedere normală) sunt mai multe. După Bates, orice mijoc de înbunătăţire a vederii în ultimă instanţă nu este atlceva decît un mod de a obţine relaxare. Astfel, Bates vorbea despre diferite mijloace prin care vederea normală poate fi indusă (temporar sau permanent). Într-una din publicaţiile sale periodice ale "Revistei Vederii Mai Bune" din iunie 1921 W. Bates vorbeşte despre "Principiile tratamentului" (asta de fapt fiind un fel de concluzie a celorlate publicaţii ale sale de pînă atunci) unde enumeră şi descrie opt astfel de principii şi anume:
1. Închiderea ochilor;
2. Palmingul;
3. Fixaţia centrală;
4. Mutare şi balansare;
5.Memoria;
6.Imaginaţie;
7. Licărirea/sclipirea.;
8. Citirea literelor familiare/bine cunoscute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu