BEM, Aprilie 1922 ”Către un pacient” de L.M. Stanton
”Pe scurt, cînd nu ești interesat, mintea nu îți este sub control, iar fără control mintal nu poți nici să vezi, nici să înveți.”
BEM, Septembrie 1919 ”Educația și Vederea”
”Vederea perfectă este imposibilă fără mutarea continuă a privirii, și această mutare a privirii este o ilustrare uimitoare a controlului mintal necesar pentru vederea normală.”
BEM, Decembrie 1919 ”Mutare și Balansare”
”Ochiul cu vedere perfectă este tot timpul relaxat. Cînd acesta începe să se încordeze vederea devine imperfectă. Ochiul cu vedere imperfectă este permanent încordat, iar cînd acesta încetează să fie așa vederea devine normală. Aceste condiții de relaxare și încordare sunt reflectări ale minții. Cu alte cuvinte, ele indică prezența sau absența controlului mintal.”
BEM, Decembrie 1921, ”Controlul mintal în relație cu Vederea” de W.H. Bates
”Importanța controlului mintal nu poate fi supraestimată. Probabil că această stare de relaxare a minții ar fi mai bine exprimată prin noțiunea de calm sau echilibru decît prin noțiunea de control, deoarece ultima sugerează oarecum efort. Dacă numai am putea să prindem acele momente efemere de vedere clară, atît de exasperante pentru că sunt atît de subtile, și am încerca să găsim originea lor, eu cred că în fiecare caz s-ar afla că o stare de echilibru mintal a fost factorul principal în producerea lor.”
BEM, Aprilie 1922 ”Către un pacient” de L.M. Stanton
Bates folosește termenul de ”control mintal” destul de des în BEM. Controlul mintal despre care vorbește Bates este o stare anume a minții în care vederea este normală, perfectă. În această stare naturală este prezentă balansarea universală despre care am vorbit într-o altă postare. Așa cum menționează și autorul mai sus citat, o noțiune mai potrivită ar fi ”calm” sau ”echilibru mintal” deoarece ”control” sugerează oarecum efort. După părerea mea, acest ”control mintal”, această stare de echilibru nu este echivalent cu noțiunea de fericire. Fericirea este ceva diferit - mai degrabă ceva intens, plin de emoții, cu zîmbete, legat de un anumit eveniment și care se dorește a fi prelungit - ca un drog. Echilibrul mintal însă este o stare de serenitate, de conștiență, o dispoziție de joacă în care nu-ți pasă de rezultat. În psihologie o asemenea stare probabil că ar fi asociată cu conceptul de ”inteligență emoțională”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu