O teză foarte interesantă despre cum miopia apare poate fi găsită aici http://www.megaupload.com/?d=9SNZZSY6. Am să încerc să redau cele mai interesante momente ale acestei teze.
Autorul își începe lucrarea prin menționarea faptului că cititul, folosirea ochilor în deaproape și genetica se credeau a fi responsabile pentru miopie încă de prin anul 1611 dar dovezi să suporte aceste teorii nu au fost aduse. Aceste teorii se vehiculează și în ziua de azi. Problema este că aproape toată lumea a învățat să citească și să scrie și au trecut prin școală, iar rata de miopie este aproximativ de doar 25 %. Este de observat faptul că unii oamenii dezvoltă diverse grade de miopie, în timp ce alții făcînd același lucru (citit, scris, lucru la calculator etc.) își păstrează vederea normală. Deci, lucrul de aproape nu este cauza.
Cele mai timpurii teorii cu privire la etiologia miopiei în mod incorect și simplistic priveau ochiul ca fiind analog cu o cameră de filmat și aproape la fel este privit și în ziua de astăzi. Rolul aspectului mintal și emoțional nu este luat în considerație în înțelegerea și tratarea miopiei și a altor erori de refracție. Frica și anxietatea par să joace un rol special în producerea miopiei.
Bazîndu-se și pe studiile altor autori asupra ochiului, Robert propune teoria acomodației lui Bates în care acomodația este produsă prin schimbarea formei globului ocular, adică lungirea distanței axiale a ochiului, lungire care se realizează prin întinderea coroidei (o membrană musculară a ochiului situată între retină și sclerotică). Bates propunea faptul că această alungire se realizează cu ajutorul mușchilor extraoculari, în timp ce autorul propune că această alungire se realizează prin întinderea coroidei. Deși tind să cred că întinderea coroidei pare să fie mai verosimilă, nu este exclus faptul că ambele să aibă un rol în acest mecanism de acomodare. Cu toate acestea, atît oftalmologia convențională cît și unii adepți a metodei Bates afirmă că acomodarea s-ar produce prin intermediul cristalinului ochiului și mușchiului ciliar și iarășii studii și experiemnte recente au arătat că deși alungirea o ochiului nu pot să producă în totalitate acomodarea, în timpul acomodării ochiul într-adevăr își modifică lungimea. Bates însă afirma că cristalinul ochiului nu joacă un rol în acomodarea deoarece el a avut pacienți a căror ochi reușeau să se acomodeze chiar și după ce le-a fost extirpat cristalinul din cauza cataractei. Oftalmologia de azi este de acord cu faptul că ochiul miop este alungit, spre deosebire de cel normal care este perfect sferic. Ce anume îl face atunci pe ochiul care este la început normal apoi să devină mai alungit și să rămînă așa și astfel să producă vedere neclară? Asta este întrebarea principală. În acest context, rolul alungirii ochiului în acomodare fie acest rol și parțial pare să aibă sens. Reieșind din cele spuse mai sus, mecanismul de acomodare necesită o cercetare mai aprofundată în lumina teoriilor și experimentelor recente. De aceea, mai în detaliu despre acomodare voi încerca să relatez într-o altă postare.
Autorul propune că alungirea globului ocular nu este cauza miopiei , ci mai degrabă o adaptație la ea. Oamenii tind să privească miopia ca pe o deformitate normală, dar aceasta nu este o simplă stare de neclaritate. Mai degrabă, miopia este o condiție în care ochiul se află sub un anumit stres, presiune. Într-adevăr, formele mai avansate de miopie corespund cu riscuri mai mari de boli ale ochiului cum ar fi cataracta sau glaucoma. Acest fapt ridică întrebarea: cum și în ce context ajunge ochiul să se adapteze la această stare de neclaritate, miopie în care funcția lui este diminuată. Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie de privit ochiul ca pe un subordonat al individului, ca pe un soldat loial care îndeplinește comenzile superiorului, fie că aceste comenzi sunt corecte sau nu.
Miopia începe cu o teamă de a nu reuși, de a nu fi capabil. În sute de interviuri conduse de autor, acei care au devenit miopi înainte de vîrsta de 15 ani tind să relateze că miopia începea să apară cam într-un an de la o situație stresantă cum ar fi mutarea într-o altă țară, probleme acasă, învățarea să citești sau adolescența. Apariția mai tîrzie a miopiei de obicei se manifestă pe perioada aflării la colegiu/universitate, cînd probabil stresul din cauza faptului că ești departe de casă se combină cu stresul de a fi nevoit să citești o cantitate mare de material neatractiv și de a scrie lucrări în termeni-limită. Cei care la început nu relatează asemenea probleme, de obicei, își vor aminti de acestea mai tîrziu. Restul reprezintă un procent destul de mic, fapt care sugereză că ei fie nu își amintesc , fie nu vor să împărtășească informația, cu toate că alte situații cum ar fi lumina slabă sau prea mult zahăr pot să diminueze vederea.
Necătînd la asta, nu aceste evenimente în sine sunt cele care induc miopia. Diferiți oameni reacționează la aceleași situații în mod diferit. Majoritatea oamenilor vor reacționa la aceste situații cu un răspuns nervos simpatic (de la sistemul nervos simpatic) care nu durează mai mult de aproximativ o minută.La alți oameni totuși, această stare temporară devine cronică. Excitația simpatică este o mobilizare a întegului corp mai mult sau mai puțin simultană cu scopul de a fugi sau de a lupta (este o recție instinctivă la situații extreme, situații-limită). Simptomele includ bătăi mai accelerate ale inimii și repirație mai frecventă, și două care sunt importante - dilatarea pupilară, acomodarea hipermetropică, adică ochii se ajustează pentru a vedea la distanță, întîrzierea acomodației și scăderea profunzimii cîmpului vizual. În continuare autorul încearcă să explice cum toți acești factori numai ce menționați în combinație cu anxietatea de a nu reuși (excitația nervoasă simpatică) a copilului duc la producerea tensiunii mintale și respectiv la miopie Odată ce tensiunea/încordarea devine cronică individul va produce anxietate chiar și în lipsa stimulilor externi astfel formînd un cerc vicios de încordare și anxietate care va menține miopia.
Mușchii extraoculari (MEO) sunt cei șase mușchi atașați în jurul globului ocular a căror singură funcție este a a mișca ochii lateral și în sus, în jos etc. De asemenea acești mușchi sunt singurii asociați cu vederea care pot fi controlați în mod conștient. Cu alte cuvinte, eu nu pot conștient să-mi contractez mușchii ciliari, dar pot să ”apuc” mușchii extraoculari. Cu toate acestea, folosirea MEO pentru orice altceva decît pentru mișcarea laterală sau în sus, în jos etc. este încordare, tensiune, deoarece vederea este o funcție în general pasivă. Cînd cineva încearcă să vadă (în sensul că încearcă să depună un efort de a vedea), inevitabil acesta va ”apuca” globul ocular cu MEO. Această ”apucare” va avea inclusiv efectul de a suprima mișcările ochiului, dar și de a turti/alungi globul ocular. Să nu uităm că mișcările naturale, spontane, inconștiente și continue ale ochiului sunt atributele indispensabile ale vederii normale.
În încercarea de a se concentra la lecție copilul va depune un efort și se va încorda pentru simplul fapt că materialul nu îi este interesant. Vă amintiți ce a spus Bates : ”...cînd nu ești interesat, mintea nu îți este sub control, iar fără control mintal nu poți nici să vezi, nici să înveți.”. În timp ce unii copii ”vor adormi” la lecție și vor lăsa activitatea școlară să sufere, alții vor ceda presiunii sociale de a învăța ”bine” și vor încerca să se forțeze pentru a se concentra. De aici vine corelația dintre educație și miopie, deși mai bine spus este o corelație dintre a fi dispus a te supune încordării de dragul aprobării sociale, pe de o partea, și miopie, pe de altă parte. Atenția este o stare și nu o activitate. Nu poți să ”faci” o stare. În încercarea de a acorda atenție copilul își va încorda întregul corp de la bazin în sus culminînd cu ”apucarea” ochilor cu MEO în încercarea de a forța o atenție voluntară. Acest lucru este extrem de obositor, dar pare să funcționeze și este răsplătit de societate. Totuși este trist să vezi un copil făcînd asta, sacrificîndu-și fără folos spontaneitatea la altarul civilizației.
Un alt corolar (idee) a faptului de a te forța să atragi atenție este credința că nouțiunea de concentrație se referă la capacitatea de a te gîndi sau a face un singur lucru. Aceasta în mod practic este imposibil, deoarece atenția noastră este întotdeaun o dualitate - de a fi atent la un lucru în timp ce ești conștient de restul lucrurilor dimprejur. Încercarea de a bloca toți stimulii în afară de unul singur nu face parte din starea normală a vederii noastre și de aceea necesită efort. În realitate, concentrația înseamnă să gîndești sau să faci un lucru cel mai bine, și nu un singur lucru. Educarea oamenilor în spiritul acestui fapt este primul pas înspre a-i învăța cum să se concentreze fără efort.
Vorbind despre miopie și modalitatea prin care ea începe să se manifeste, apare o întrebare interesantă: de ce cineva ar crea oboselă și încordare pentru sine, ce avantaje sunt să facă acest lucru? Primul răspuns este că - nu există nici un avantaj, dar individul care crede că nu există alte opțiuni va îndura aceste dificultăți. De fapt, cel mai obișnuit mod de tratament pentru miopie, ochelarii, necesită ca să menții același grad de încordare pentru a vedea clar prin ei. Acest fapt inversează relația relaxare - vedere clară, deoarece acum este nevoie de încordare pentru a vedea clar.
Dincolo de toate acestea, există totuși un avantaj intrigant, chiar sinistru în miopie: în timp ce anxietatea cauzată de frica de a nu te ridica la așteptările celorlalți poate să fie o cauză de bază a miopiei, în mod ironic miopia devine un fel de calmant pentru anxietate. În teza sa de doctorat, Carolyn Ziegler a arătat că persoanele mioape manifestau mai multă anxietate decît persoanele emetrope (cu vedere normală), dar numai aproximativ pînă la - 3 dioptri de miopie. Dincolo de acest prag, nivelurile de anxietate scădeau pe măsură ce vederea era mai proastă. La circa - 6 dioptrii, limita miopiei severe, nivelurile de anxietate ale miopilor erau similare cu cele ale emetropilor. În continuare, lucrarea ei sugerează că tratarea miopiei ar trata și anxietatea, cu toate că cei cu miopie severă posibil să relateze o creștere a anxietății pe măsură ce vederea lor se va îmbunătăți dincolo de -3 dioptrii. Acest fapt, spune autorul, a fost confirmat de propria lui experiență clinică, și persoanele care-și îmbunătățesc vederea vor avea nevoie să găsească noi strategii de a face față anxietății.
În interviurile mele cu miopi am aflat că frica de a te relaxa, de a te destinde nu este doar o teamă de a pierde controlul, ci și de asemenea o frică de a pierde iubirea și protecția părintească. În anumite cazuri, obișnuirea graduală cu vederea clară este suficientă.
În continuare autorul face referință faptul cum îngrijorarea/neliniștea te tip verbală vine să suprime imaginile mintale și cum acest fap afectează vederea. El menționează: Wilhelm Reich și alții au definit anxietatea ca fiind o formă de suprimare a emoției. Neexprimarea unei emoții are la bază frica de o anumită consecință, iar această nexprimare/suprimare cauzează disconfort în formă de surplus de energie ce era destinat anume exprimării emoției, care în schimb rămîne prin în musculatură, inclusiv în MEO. Borkovic a găsit că această anxietate este legată de îngrijorarea bazată pe imagine. Experimentele lui sugerează că trecerea la îngrijorarea bazată pe verbalitate de la îngrijorarea bazată pe imagine inhibă activitatea cardio-vasculară. Cu alte cuvinte, acest lucru pare să ne calmeze. Dar aparențele pot fi înșelătoare. Disconfortul cauzat de răspunsul (reacția) cardio-vascular limitează cît de multă îngrijorare o persoană poate tolera.Trecerea șa îngrijorarea bazată pe verbalitare/gîndire îi permite individului de a se îngrijora mult mai mult fără a simți efectele acestei îngrijorări. Cu alte cuvinte, trecerea de la îngrijorarea bazată pe imagine la cea bazată pe gîndire/verbalizare nu face nimic de a reduce anxietatea, dar este similară cu luarea unei pastile care blochează percepția acestei anxietăți. La fel cum un analgezic permite unui atlet să suporte durerea și să se rănească și mai mult, îngrijorarea bazată pe verbalizare permite unei persoane să se îngrijoreze și să fie paralizat de această îngrijorare mult mai mult.
Mecanismul prin care noi trecem de la activitatea mintală imagistică (bazată pe imagini) la activitatea mintală bazată pe îngrijorare ar putea să implice o suprimare a receptorilor vizuali de înaltă frecvență. În acest fel, îngrijorarea excesivă ar induce miopia dar în același timp ar alina anxietatea. Acest fapt rezolvă dilema - de ce oamenii ”aleg” să-și facă vederea mai slabă/neclară: cu scopul de a reduce efectele anxietății. În timp ce scopul anxietății este de a furniza energie suplimentară pentru reflexul/reacția de ”luptă sau fugă”, în lumea noastră contemporană acest fapt face ca procesul de luare a deciziilor să fie mai puțin efectiv. Cheia problemei se află anume în reflexul instinctiv de ”totul sau nimic” al sistemului nervos simpatic; fiecare situație de criză este abordată la fel cum am înfrunta un tigru care ne vînează...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu