În ediția din iulie 1919 a Revistei periodice ”Vedere mai bună”, Bates relatează despre cazul unei profesoare cu vîrsta de 40 de ani care a fost pacienta lui. Iată ce a scris ea lui Bates într-o scrisoare (Am să expun mai jos doar cele mai semnificative pasaje)
"O să vă spun ceva despre ochii mei, dar mai întîi am să vă spun alte lucruri. Aţi fost primul care mi-aţi spus despre teoriile dvră, şi mi-au plăcut imediat, adică am fost favorabil impresionată chiar din start. Nu am început tratamentul pentru că alţii mi l-ar fi recomandat, ci din cauza că eram convinsă că: în primul rînd, credeaţi voi înşişi în descoperirea dvră; iar în al doilea rînd, că teoria dvră cu privire la cauza turburărilor de vedere sunt adevărate. Nu ştiu cum anume de am ştiut de aceste două lucruri, dar am ştiut. După o scurtă conversaţie, dvră şi descoperirea pe care aţi făcut-o ambele mi s-au părut că au marca unui articol autentic. Cît priveşte succesul acestei metode cu propria persoană, aveam nişte dubii. Poată că tu puteai să-i lecuieşti pe alţii, dar s-ar putea să nu poţi să mă lecuieşti şi pe mine. Cu toate acestea, am decis să încerc, şi această decizie a adus o mare schimbare în mine şi în viaţa mea.
Ca să încep, îmi place foarte mult vederea mea. Imi place să privesc lucrurile din jur, să le examinez amănunţit şi pe îndelete, cam cum un copil ar examina lucrurile. Nu realizasem acest lucru mai înainte, dar era obositor pentru mine să privesc lucrurile din jur atunci cînd purtam ochelari, şi de aceea facem acest lucru cît mai puţin timp posibil.
Lucrurile îmi par acum că au mai multă formă, mai multă realitate decît cînd purtam ochelari.Foarte rar am ocazia să fac palming. Nu adesea simt necesitatea să îl practic. Acelaşi lucru cu memoria unui punct negru. Nimic altceva nu este necesar. Rareori mă gîndesc la ochii mei, dar cîteodată realizez cît de mult îi folosesc şi îmi place să-i folosesc.
Nervii mei sunt mult mai bine. Sunt mult mai echilibrată, mai puţin timidă. Niciodată nu arătam faptul că eram timidă, sau că nu aveam încredere în sine. Obişnuiam să merg înainte şi să fac ceea ce se cerea, dar era greu. Acum imi pare mai uşor. Ochelarii, sau vederea proastă mai degrabă, mă făceau sfioasă. Cu siguranţă acesta este un defect şi unul la care oamenii sunt sensibili fără să realizeze.Mă refer la vederea proastă şi necesitatea de a purta ochelari.În stradă văd mai bine decît aş fi văzut cu ochelari vreodată. Pot să discern cum arată oamenii în partea cealaltă a străzii, pot să disting trăsăturile lor etc., lucru pe care nu puteam să-l fac cu ochelari sau înainte de ai purta. Pot să văd ma bine peste rîu şi mai departe în casele oamenilor de partea opusă a străzii.
În ceea ce priveşte şcoala, am controlat o grămadă imensă de lucrări de examinare recent, cinci ore fără oprire, cu mici pauze ocazionale în care priveam în altă parte şi mă pleumbam prin cameră. Nu am simţit absolut nici un fel de discomfort după asta.Îmi folosesc ochii cu acelaşi succes în scriere, cu toate că cîteodată, după mult scris în continuu sunt un pic obosiţi. Pot să citesc noaptea fără să fie nevoie să mă apropii de lumină. Menţionez asta pentru că vara trecută trebuia să stau direct sub lumină, altfel nu vedeam.
De la începutul tratamentului puteam să-mi folosesc ochii destul de bine, dar oboseau. Îmi amintesc cum am făcut un afiş două săptămîni după ce am încetat să port ochelari, şi am fost uimită să aflu că am fost în stare să desenez schiţa aproape perfect fără riglă, la fel de bine ca şi cu ochelari. Cînd a trebuit să-l întăresc cu rigla am observat că doar ultimul rînd de litere era un pic ieşit în afară la sfîrşit. Nu aş fi putut să fac acest lucru mai bine cu ochelari. Cu toate acestea, asta nu era un lucru fin. Cam în aceeaşi perioadă am cusut noaptea un tiv la o rochie cu un ac mic. Am suferit un pic din asta, dar nu mult. Obişnuaim să practic exerciţiile la acel timp şi să fac palming în mod conştiincios. Acum, însă nu este nevoie să le practic sau să fac palming; Nu simt nici un discomfort, şi sunt absolut necruţătoare în a-mi folosi ochii. Fac orice doresc să fac cu ei. Nu mă eschivez de la nimic, nu ratez nici o șansă de a-i folosi
La sfîrșitul lunii de la școală aveam dureri de cap de la faptul că trebuia să sumez coloane întregi de cifre necesare pentru dări de seamă etc. Acum nu le mai am. Mai înainte mă agitam cînd cineva intra la mine în cameră. Acum nu mai este așa; acum îi pofetesc să între. Este o schimbare foarte plăcută să te simți așa. Și îmi pare că cel mai important lucru, deși mă gîndesc cel mai puțin l asta, este faptul că am început să predau mai bine. Știu cum să ajung la mintea lor și să-i fac pe copii să vadă lucrurile în obiectiv și în relație cu alte lucruri. Recent am ținut o lecție despre cilindrul orizontal, subiect care nu este unul din cele mai interesante, și totuși a fost o lecție remarcabilă în rezultatele ei și modul în care a captat atenția fiecărei fetițe din clasă, deșteaptă sau mai puțin deșteaptă
. Ceea ce m-ați învățat mă ajută să-mi folosesc în timpul predării memoria și imaginația mai mult, mai ales pe ultima.
Acum, ca să spun succint despre efectul de a fi vindecată în ceea ce privește mintea. Sunt mult mai directă, mult mai hotărîtă, mai puțin divuză, vagă. Pe scurt, sunt conștientă de faptul că sunt mult mai centrată, mult mai focalizată. Este vorba despre fixația centrală a minții. Am întîlnit acest termen în ultima dvră publicație, dar realizasem acest fapt de mult tip în urmă și am știut cum ce nume să-i dau. ”
Această mică istorioară demonstrează încă o dată că vederea are legătură directă, intimă cu emoționalitatea persoanei și eficiența mintală a acesteia. Această profesoară care a povestit ceea ce am tradus mai sus, a observat faptul că odată cu îmbunătățirea vederii s-a îmbunătățit și eficiența ei mintal, a devenit mai echilibrată emoțional, a scăpat de dureri de cap pe care le avea mai înainte cînd avea de făcut rapoarte etc. Îmi amintesc cum în una din revistele sale periodice Bates relata despre două surori ale căror vedere se deosebeau în aceași proporție în care memoriile lor se diferențiau. Astfel, cea care avea vedere de două ori mai bună reușea să învețe o strofă dintr-o poezie de două ori mai repede decît sora sa, ceea ce vorbește despre faptul că memoria este intim legată de vedere
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu